Avem multă treabă!

„Eu nu am încredere în mine și nu pot să susțin un dialog în contradictoriu fără să mă frustrez.” Sunt vorbele unui Doctor în comunicare către mine.

– Dar diploma cum o duce?

– Bine, mulțumesc de întrebare! Aurie, în ramă, mai mare dragu!

Avem multă treabă!

Continuăm să facem!

Antrenamentele ORATWAR_2024

Continuăm să facem!

Pentru cei ce vor să înțeleagă înainte de a acționa

Părintele să muncească, iar o parte din rodul muncii sale să-l folosească pentru „a duce pe rod” pe cel căruia i-a dat viață. Dacă se limitează la a munci doar și a aduce rodul său, fără să se îngrijească, să învețe, să facă în așa fel ca rodul său să nu se risipească, îmbuibând viiciile, e SĂRAC, tare sărac. Iar dacă a așteptat ani la rând ca odrasla sa să ajungă un „duhnitor”, iarăși e SĂRAC, foarte sărăc. Bogat e părintele, chiar dacă are doar un codru de pâine și o zeamă de cartofi, dar copilul e și cu sufletul nu doar cu trupul la masa părintelui său.

Cu referire la:

Vedeți clipuri în care apar tineri praf. Beți, drogați, dimineața după petreceri cu scântei. Și… apar comentarii de genul: „Săracii părinți cât muncesc pentru ei… iar ei…”

În cele mai multe cazuri, așa este, părinții muncesc… și pentru acești copii. Eu zic că exprimarea „săracii părinți” ar fi bine să facă referire la „neputința minții”. În vremurile astea nu doar munca este datoria de căpătâi a părintelui. Este aceea de a ȘTI să grijească de roada copiilor. Iar rodul nu este dat doar de muncă, ci de cunoaștere și abilități ce, din păcate, nu sunt căutate pentru că… „eh! la ce e nevoie!? cum m-au crescut ai mei pe mine, l-oi crește și eu pe al meu.” Nu e deloc așa!!!

Antrenamentele ORATWAR_2024

Salut voios de pionier!

Sâmbătă, 27 aprilie 2024 vom reîncepe ANTRENAMENTELE ORATWAR.

În București, deocamdată.

În ce constau acestea (info – mai ales pentru cei care nu au participat):

– Ne vom întâlni în aer liber, 2-3 ore, o dată (sau de câte ori vor putea participanții) pe săptămână.

– Vom face exerciții ce vor avea ca scop dezvoltarea comunicării, încrederii în sine și a „citirii” rapide a celuilalt.

– Ne vom dezvolta abilitățile, fără prea multă teorie.

– Ne antrenăm – prin intermediul practicii și prin exerciții deosebit de interesante – capacitățile de a comunica: de la simplul „Bună ziua” până la a comunica inteligent în situații conflictuale (de la banala ceartă până la luarea de ostatici).

– Ne antrenăm încrederea, capacitatea de a influența, spiritul și, un pic, trupul.

Întrebări/detalii și înscrieri la tel: 0733 398 399 sau pe emailul: academiaoratwar@gmail.com sau office@academiaoratwar.ro

Continuăm să facem!

„D`ale mele”

„Dacă spargi oglinda nu dispar coșurile.”

Poți să încerci să ascunzi neputințele, poți să urăști pe cei care le văd, poți să spui că nu au dreptate, poți să invoci fel de fel de scuze, poți să povestești teoretic cum ai face, DAR dacă ai nevoie să POȚI, singura cale este SĂ POȚI, restul e abureală.

Pentru cei care vor să POATĂ, nu doar să caute scuze și să învinovățească pe alții:

De of și aoleu

Să afli despre anumite teorii este un început. Nu se dezvoltă NICIO abilitate. Poate doar aia de a înțelege/reține cuvinte. Exersarea, punerea în practică, antrenarea până la dezvoltarea PUTINȚEI de a aplica eficient = educație/instruire reală.

Livrarea de informații și dobândirea de cunoștințe, odată cu apariția copiatoarelor, cărților diverse și a internetului, NU mai este = învățământ. Dacă în acest secol se mai dictează la cursuri e îngrozitor de ANACRONIC . Dacă după aflarea unei teorii nu se fac jocuri de rol în aplicarea acesteia PÂNĂ se constată că se deține clar CAPACITATEA de a o aplica = învățământ de fațadă. Adică ne facem cu toții (elevi, studenți, profesori) că facem.

Profesionistul necesar acestor vremuri este acela care știe să FACĂ , nu doar să vorbească despre cum ar face (și asta, în cel mai bun caz, de multe ori nici asta nu știe – să vorbească despre cum ar face profi). Nu multitudinea de cunoștințe trebuie să primeze (deși nu e rău să aflăm multe), ci profunzimile practice ale fiecăreia.

Fiecare an în care lucrurile se petrec anacronic va trimite generațiile cu zeci de ani în urmă ca pricepere, chiar dacă diplomele vor fi tipărite cu design modern. Dacă diplomele încep să fie mai multe – și mai „necesare” – decât putințele, iar designul lor mai atrăgător decât competentele reale, acesta va fi drumul modern al pierzaniei.

MasterClass ORATWAR

Să poți, se poate!

Cui se adresează: Oricui vrea să fie imbatabil în orice situație (bazată pe comunicare).

Cui NU se adresează: Doritorilor (doar) de diplome și de aparente abilități.

Durata: 3 luni, 2 întâlniri/săptămână, 2-3h/întâlnire + o școală de vară de o săptămână, la final.

Conținut (câteva detalii):

– Identificarea clară, „chirurgicală” a tipologiei, a capacităților și a incapacităților, în diverse situații bazate pe comunicare, ale fiecărui paticipant; identificarea nivelului real.

– Stabilirea nivelului dorit/vizat.

– Antrenarea capacităților, dezvoltarea acestora, transferarea incapacităților la capacități.

Prin: Antrenament marcă proprie (Caibulea). Adică: Îmbinarea a 50 de domenii + contopirea studiilor de caz, a jocurilor de rol (extrem de reale și solicitante – bineînțeles, în funcție de nivel) într-un carusel al trăirilor ce transformă învățarea într-o experiență incitantă și vizibil dezvoltatoare de abilități în timp real; antrenarea prin „sparring”, cu colegii și cu experții noștri, voie bună, râs, plâns și multă conștientizare.

Acest program nu este gratuit. Costul va fi stabilit în funcție de nivelul vizat și va putea fi plătit și  sub diverse alte forme (ex.: barter, implicare în Academie etc.).

Detalii (aflați înainte de a lua decizia) și înscrieri: academiaoratwar@gmail.com office@academiaoratwar.ro și tel + WhatsApp: 0733 398 399.

Continuăm să facem!