„La o cafea cu Ionescu”

(din programul „Vara cu Ionescu_2019”)

În luna august, în București, cine poftește la o discuție cu mine și la o cafea (ambele din partea mea) să-mi scrie în privat.

Spor!

Reclame

Vara 2019

Salut voios de pionier!

Pentru Vara 2019

  1. Programul „Vara cu Ionescu” ajunge la a treia ediție, de această dată sub egida Academiei ORATWAR (©Petru Ionescu-Caibulea). Cine vrea (cu o determinare maximă) ca pe perioada verii să ÎNVEȚE, să FACĂ și să FIE este invitat să se înscrie (trimită email pe proiectepic@gmail.com cu nume și prenume, vârsta, ocupația, nr. telefon, dorințe/obiective personale) pentru a afla toate detaliile. Întâlnirile vor fi (cel puțin la început) individuale. Rezultatele vor fi surprinzătoare într-un timp foarte scurt. Înscrierile sunt (în această perioadă) doar pentru cei care pot participa în București. Înscrierile și programul demarează din acest moment.
  2. Dezbaterile Academiei ORATWAR – întâlniri în care se vor dezbate (și, mai ales, vor fi înțelese 🙂 ) lucruri importante (și foarte variate) pentru viața omului, fără frici și tabuuri – în stilul, oarecum consacrat, Caibulea. Înscrieri pentru a afla toate detaliile: email pe proiectepic@gmail.com cu: nume și prenume, vârsta, ocupația, nr. telefon, teme dorite. Înscrierile încep din acest moment.
  3. Antrenamentele ORATWAR – continuă, detalii pe: https://www.facebook.com/ORATWAR-744835445888928/

Cu mare drag,

P.

ORATWAR

 

O poveste de duminică dimineaţă

Mergeam eu agale spre stagiu (cam rupt și oarecum absent), pe malul Dâmboviței, când dintr-un boschet sare o rățușcă și… după mine, pusă rău pe ceartă. Eu mă deplasez mai repede ca să nu o stresez. Ea, după mine, mai alergând, mai zburând. Mă lasă în pace, la un moment dat, trece în zbor strada și se așează pe luciul apei.
Aud un piuit în urma mea. Era un puiuţ. Acum înțeleg agresivitatea micuței rățuște. Văd puiuțul pe alee, mă întorc; văd că revine și răţușca. Hopa, ajung amândoi în stradă! Fac semne șoferilor, rățușcă zboară, așa că… eu și cu mine (simţindu-ne supereroi) oprim circulația, „vânăm” puiuțul, alergând după el pe stradă, și îl ducem la mămica. Iaca, acum amândoi (și cu neamurile) înoată pe apă, nu pe stradă.
Mândru de fapta mea măreață, m-am dus la dojo și… Hajime! 😂😊
Aplauze!😂😊🙃

Este posibil ca imaginea să conţină: unul sau mai mulţi oameni, pasăre şi în aer liber
Este posibil ca imaginea să conţină: plantă, copac, în aer liber, apă şi natură
Este posibil ca imaginea să conţină: plantă, în aer liber, natură şi apă

Din ciclul „D`ale mele”🙂

Când cineva te pune în fața a doar două posibilități, ori e prost, ori vrea să te prostească, ori… ambele🧐.
P.S. Înțelege temeinic și apoi acționează! Întotdeauna mai există cel puțin o variantă, dacă ieși dintre „cei patru pereți” în care te-a înghesuit frica.💪😉🤓

Cu mare drag,

P.