CITEȘTI ȘI TE HRĂNEȘTI

UN PROGRAM DE SUFLET ȘI NU DOAR

PREMISELE:

  1. Copiii (și nu doar ei, din păcate) citesc din ce în ce mai puțin și din ce în ce mai puțin din cărți.
  2. Sunt (iarăși din păcate) multe familii în România care cu greu își pot asigura o masă cât de cât hrănitoare pe zi.
  3. Fără a citi, a înțelege și a folosi cunoștințele astfel dobândite, șansele la un viitor decent (ca să nu zicem frumos) pentru sine, familie, societate sunt extrem de reduse.
  4. Avem nevoie de generații sănătoase și inteligente.
  5. Sănătatea înseamnă și o hrană cât de cât adecvată, iar inteligența nu se poate obține fără antrenament temeinic.

CE VOM FACE:

  1. Vom oferi sume de bani copiilor care citesc. Astfel: Fiecărui copil care își va exprima dorința de a se înscrie în acest program (bineînțeles, cu acordul și sub tutela părinților sau a tutorilor legali) îi vom oferi o sumă de bani. Din acea sumă își va cumpăra o carte (sau o va primi tot de la noi – în funcție de stocul nostru), banii rămași, din suma primită, va putea să îi folosească cum va dori. De exemplu: să-și cumpere anumite lucruri de care are nevoie; să contribuie la masa zilnică pentru el și familia lui etc.
  2. După ce va termina de citit și înțeles cartea, va participa la o întâlnire cu un adult, profesor, trainer etc., întâlnire în care va fi evaluat ce a înțeles, pentru o înțelegere cât mai temeinică. Întâlnirea se va face fizic sau online (vom căuta să-i procurăm și un laptop pentru a putea comunica mai ușor la distanță).
  3. Apoi, copilul va primi altă sumă și tot așa mai departe.
  4. Sumele vor fi crescătoare, în funcție de vârsta copiilor și complexitatea cărților.
  5. Vom fi foarte atenți pe ce se vor cheltui banii rămași și vom acționa inteligent dacă sesizăm abateri de la scopul programului.

RESURSELE:

  1. Cărțile vor fi cumpărate de către copii din sumele primite sau vor fi donate/împrumutate de către noi (dacă avem acele titluri).
  2. Alte rechizite (caiete – pe care să-și facă diverse notițe, creioane etc.) vor fi cumpărate de noi și donate copiilor respectivi.
  3. Banii vor fi atrași din donații, sponsorizări, mecenat.

Vă rugăm să veniți alături de noi în acest proiect. Ne puteți sprijini prin:

  • share/distribuirea acestui mesaj către oameni interesați și firme interesate să susțină astfel de programe/de viitorul copiilor noștri/de viitorul nostru;
  • sume de bani, oricât e binevenit, în contul Asociației „Investim în viitor” RO55INGB0000999909771798;
  • identificarea familiilor/copiilor care au nevoi reale;
  • donații de cărți, consumabile (descrise mai sus), combustibil ș.a.

Vă stăm la dispoziție cu detalii pe adresa de email: academiaoratwar@gmail.com și la tel: 0733398399

CONTINUĂM SĂ FACEM!