Zilele acestea omenirea trece prin momente dificile. Au mai fost și, probabil, vor mai fi astfel de momente. Dar nu momentul este dificil în sine, ci slaba putința, capacitatea noastră de a face față, de a aborda și rezolva astfel de situații. Din păcate, „Dă, Doamne, să nu se întâmple (sau: să nu mi se întâmple mie)!”, una dintre exprimările care reflectă dureros un mod neputincios de a (ne) educa și de a instrui, nu funcționează și nici nu cred că va funcționa vreodată. Este minunat să ne rugăm lui Dumnezeu, dar este dezastruos să așteptăm sau să delegăm toate deciziile noastre Celui de Sus. Viața noastră, în mod real, reprezintă o sumă de decizii și acțiuni. Omul să rămână sub Dumnezeu, dar să învețe să își lumineze viața și cu lanterna inteligenței pământene. Ce facem pe pământ ne apropie sau ne depărtează de înțelepciune, de rostul nostru, de mântuire. În astfel de momente, să știi să îți aperi „sărăcia și nevoile și neamul”, să știi cum să faci asta și să îți asumi misiunea de a lua decizii eficiente și de a conduce poporul tău, te apropie de Dumnezeu mai mult decât un gest pseudo-liturgic. Să lucrezi pentru poporul tău, cel pe care ți L-a dat și căruia I te-a dat, este una dintre cele mai mari misiuni, dacă nu cea mai cea dintre toate. Să lucrezi cu osârdie, fără să îți obosească iubirea, cu dăruire și demnitate, îți aduce ceea ce doar așteptarea ipocrită ca să nu te asemeni „celor ce se pogoară în mormânt”, nu îți va aduce.
Conducătorule, apropie-te de oamenii pentru care ai minunata misiune de a le fi păstor, ascultă-le vorbele, dar, mai ales, sufletele. Vorbește-le cu iubire, respect, considerație. Alungă de la sufletul tău temerile că unii sunt răi sau că vor răul, fă să dispară înjosirea, îngenunchierea, compromisul mârșav și luminează calea înaintea ta cu lumina învierii pusă în ochii și sufletul tău, în fiecare dimineață, de soarele care răsare, mângâie și hănește pe toți deopotrivă. Nu trăi în întunericul mormântal al intereselor vremelnice. Calcă pe pământ, cufundă-te în noroi, dacă e necesar; nu călca pe grumazul celor năpăstuiți ca să îți ferești tălpile de tină. Va veni și vremea în care noroiul pe care l-ai călcat pentru a trece dincolo, pe pământ roditor, poporul tău, va fi spălat cu lacrimi de bucurie. Nu căuta spre bucuria imediată a ne-firii. Ce va urma va fi rodul a ceea ce ai înfăptuit, nu ceea ce sclipește azi, calp pe zidurile înaltei tale dregătorii. Privește către răsărit și mulțumește cerurilor, întoarce-te spre apus doar ca să înțelegi ce urmează, fii treaz în miazănoapte și viu în miazăzi!
Tu, omule, ce vii din negura timpurilor, condus de Dumnezeu și de conducătorii pe care doar cu voia Sa îi urmezi, și care, de multe ori, au avut alt stăpân decât Cel de Sus, roagă-te fără să ceri, mulțumește și când nu primești și acționează fără să te plângi. Fii tu conducătorul casei tale, inimii tale, vieții tale. Așa ne vom antrena în a păstori, în a conduce pentru binele casei noastre, a poporului nostru, a lumii create și date spre folosire omului. Om care a început să uite, să dorească cu patimă, să ucidă, să tragă din răsputeri pentru a deține, nepăsându-i de ce este el sau se transfomă în tot acest timp.
Zâmbește-i cu drag omului de lângă tine și… să mergem mai departe!
Cu mare drag,
P.
